Ambasadori ai evoluției

Pentru că în timp am reușit să formăm un număr de 1700 de specialiști în domeniul IT, la a căror evoluție am fost martori în ultimii ani, ne dorim să împărtășim cu voi poveștile lor unice, ce au ca numitor comun faptul că drumul lor a început în același loc: StarTech Academy.

StarTech Academy își propune să formeze adevărați specialiști în IT prin cursurile pe care le desfășoară, prin parteneriatul educațional cu CompTIA. Pentru cei care sunt proaspăt veniți alături de noi, StarTech Academy este o școală de IT din România ce formează întregi generații de experți, iar CompTIA  este o asociație specializată în cursuri și certificări IT. Companii precum Microsoft, Cisco, Novell și HP recunosc certificările eliberate de CompTIA, așadar, acestea sunt considerate standardul industrial al carierelor în IT.

Cursul IT Fundamentals+ este oferit gratuit și se desfășoară lunar, in format remote, având un rol introductiv pentru juniorii care doresc să își dezvolte o înțelegere mai amplă asupra noțiunilor bazale sau doresc să exploreze și să decidă dacă o carieră în IT este cu adevărat potrivită pentru ei.

Interesant de urmărit este modul în care cursanții noștri din anii precedenți au evoluat în cadrul StarTech Team, întrucât încă de la început am corelat activitatea de învățare din StarTech Academy cu cea de lucru din cadrul companiei, oferind juniorilor o oportunitate de a se dezvolta profesional, având o continuitate și un context în care să practice ceea ce au aprofundat din punct de vedere teoretic.

Mădălina S.

IT User Support Technician

„Dorința mea de a învăța IT a pornit încă din copilărie, însă nu știam ce înseamnă acest domeniu, cum se aplică și unde. Îl descopeream în diferite jocuri, cum ar fi lego, iar peste câțiva ani în calculatoarele vechi, pe care le demontam. Curiozitatea era mare și voiam să înțeleg de unde se aude acel sunet, cum apare imaginea pe monitor, sau cum se poate stoca informația pe o componentă atât de mică. Perioada liceului și-a pus cel mai bine amprenta, deoarece am avut posibilitatea să văd de mai aproape totul, iar în perioada studenției, să pun în aplicare bazele programării.

Am aflat de StarTech Academy și de oportunitatea de a participa la cursul ITF+ când încercam să îmi găsesc un loc de muncă și aplicam pe diverse platforme de job-uri. Am citit ce presupune, ce voi studia, cât durează și despre șansele de angajare ulterioare finalizării acestuia și am vrut să încerc. A fost un plus pentru mine pentru că mi-am revalidat faptul că IT-ul este cu adevărat ruta pe care îmi doresc mult să o urmez. Zilnic, simt că mă dezvolt și că nu mă voi plafona vreodată.

Imediat după ce am absolvit, departamentul de HR m-a contactat în legătură cu șansa de a oferi suport tehnic clienților unei bănci cunoscute. De atunci, parcursul meu în echipă a fost unul plin de provocări, cunoștințe noi, situații variate, utilizatori din toată țara și un colectiv minunat.

Pentru că într-un mediu de lucru dinamic, care te provoacă zilnic să îți dorești mai mult de la tine, nu ai șansa să te oprești din a învăța, în decurs de un an petrecut aici, am urmat cursul CompTIA Cloud+, iar în prezent pe cel de Network+.

Recomand oricărei persoane pasionate de domeniul IT să își formeze începutul alături de StarTech Academy, deoarece aici există tot ce îți poți dori: echipe unite, traineri specializați, materiale pentru studiu, suport și susținere!”

Evoluție! Dedicare! Talent! Aceste lucruri sunt regăsite atât în ambasadorii noștri, cât și în spiritul echipei. Vă lăsăm un citat la care să reflectați: ”Echipele talentate nu se nasc, ele cresc. Ele evoluează din efortul mai multor indivizi cu abilități și talente diverse, care se unesc pentru a urmări un obiectiv comun.” – Patrick Lencioni

Rămâneți pe fază, seria va continua cu multe alte povești unice!

Leave a comment

Your email address will not be published.