ITF+ Testimoniale August 2023

Practica în educație este cel mai important aspect. StarTech Academy își propune să formeze adevărați specialiști în IT prin cursurile pe care le desfășoară prin parteneriatul cu CompTIA. Pentru cei care sunt proaspăt veniți alături de noi, StarTech Academy este o școală de IT din România ce formează întregi generații de experți, iar CompTIA  este o asociație specializată în cursuri și certificări în IT. Companii precum Microsoft, Cisco, Novell și HP recunosc certificările eliberate de CompTIA, așadar, acestea sunt considerate standardul industrial al carierelor in IT.

Cursul IT Fundamentals+ este oferit gratuit și se desfășoară lunar, in format remote, având un rol introductiv pentru juniorii care doresc să își dezvolte o înțelegere mai amplă asupra noțiunilor bazale sau doresc să exploreze și să decidă dacă o carieră în IT este cu adevărat potrivită pentru ei.

Pentru mine, StarTech Academy a fost o oportunitate extraordinară. Pentru oricine își dorește să înceapă o carieră în domeniul IT, cursul ITF+ este ‘the way to go’. Trainerul nostru, Andrei, este o persoană de la care poți învăța atât de multe lucruri: seriozitate, disciplină, responsabilitate, dar mai ales comunicare. Nu cred că există nimeni altul mai potrivit decât el în cadrul acestui curs. În altă ordine de idei, staff-ul din zona de management (Iunia, Loredana, Laura) este fabulos: cooperare deplină și susținere continuă. Sunt mândru să fiu absolvent StarTech Academy! Vă mulțumesc!

Ca participant la cursul CompTIA ITF+ oferit de StarTech Academy, am experimentat o transformare semnificativă în abilitățile mele IT. La 32 de ani și în plină reconversie profesională, acest curs a fost exact ce căutam pentru a avansa în cariera IT și sunt extrem de mulțumit de alegerea făcută. Plecând de la niveluri minime de cunoștințe IT, am fost impresionat de abordarea personalizată a cursului. Echipa StarTech Academy a creat un mediu prietenos și adaptat nevoilor noastre diverse.

Pentru mine StarTech Academy a oferit o experiență plină de noutăți în domeniul IT. Mi-am dezvoltat skill-urile pe baza de research, am învățat să fiu mai productiv și să nu mă las până nu am confirmat informația sau teoria. Trainerul nostru excepțional, Andrei, ne-a arătat cum se practică teoria pe care am învățat-o la cursuri și a reușit să ne determine și motiveze pe fiecare în parte să ne autodepășim. Recomand cursul ITF+ pentru orice student sau adult care vrea să facă o reconversie profesională sau are nevoie de un punct de start în domeniul IT.

Cursul ITF+ de la StarTech Academy a fost exact ce am avut nevoie că să îmi dau seama de volumul de informații necesar pentru a începe să lucrez în IT. Oricât de necunoscut îți este domeniul, Andrei, trainerul cursului, te va ajută până la capăt să îți dai seama cum să identifici problemele pe care le întâmpini și ce soluții posibile există pentru rezolvarea acestora. Recomand cursul tuturor celor care vor să evolueze și să își formeze o carieră tehnică.

Experiența mea in cadrul cursului IT Fundamentals+ de la StarTech Academy a fost absolut remarcabilă și o recomand oricui este interesat să învețe IT de la experți. Cu ajutorul lui Andrei, un trainer profesionist și exigent, am reușit să navigăm cu succes printr-o mare cantitate de informații esențiale. Andrei nu doar că e foarte priceput în domeniul său, dar este și un ghid excepțional în procesul nostru de învățare. Deși provocator, abordarea sa a fost empatică și orientată către succesul fiecărui participant.

În concluzie, luna August a fost productivă pentru cursanții StarTech Academy, care au descoperit lucruri noi, au învățat noțiuni teoretice pe care le pot practica, lucru care le-a plăcut cel mai mult, au aprofundat părțile care i-au pasionat și intrigat, iar acum așteaptă încrezători să descopere oportunități noi de dezvoltare! Înscrie-te și tu pentru următoarea sesiune și învață IT alături de noi.

Leave a comment

Your email address will not be published.