Posted By Ana Maria
StarTech Academy se implică și în dezvoltarea specialiștilor IT din liceu sau școala generală

Astăzi, 23 aprilie 2019, StarTech Academy, un program de educație specializată în IT din România participă în calitate de sponsor la Infomatrix, o competiție internațională de proiecte dezvoltate pe calculator. Ca sponsor, StarTech Academy oferă numeroase premii în cadrul unui concurs organizat în interiorul competiției. Evenimentul are loc la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (Str. Balta Albina, nr. 9, Sector 3) și este organizat de Lumina Educational Institutions Foundation între 20 și 24 aprilie 2019.

Infomatrix se adresează oricărui elev sub 18 ani înscris la o școală generală sau liceu, dornic să-și testeze creativitatea în domenii precum programarea, robotica sau arta digitală. Pentru a participa în prima etapă, concurenții trebuie să se înscrie cu ajutorul unui supraveghetor (persoană peste 20 de ani). Supraveghetorul își creează cont pe website-ul  www.infomatrix.ro și urcă proiectul în platformă. Un grup de experți va analiza proiectele conform criteriilor de evaluare și va decide care trece în etapa finală mondială.

Despre StarTech Academy și StarTech Team

StarTech Academy este o Școală de IT, un spațiu dedicat educației pentru cei lipsiți de experiență sau pentru cei care își doresc o schimbare în carieră. Ca orice școală, StarTech Academy caută și selectează persoanele cu adevărat motivate să învețe, să gândească, să își dezvolte creativitatea și să aducă un plus de valoare în tot ceea ce fac. Astfel, persoanele care își doresc să facă parte din „Liga IT-știlor” și devin cursanți StarTech Academy ajung să învețe într-o lună cât alții într-un an, făcând primii pași în cariera lor IT alături de noi.

StarTech Academy le oferă cursanților:

  • Trei săptămâni de pregătire teoretică cu cei mai buni specialiști din domeniu
  • O săptămână de practică
  • Posibilitatea de angajare într-o cunoscută companie IT (StarTech Team)
  • Certificare internațională în IT oferită de cea mai mare companie de training și certificare IT din lume -CompTIA

StarTech Academy este sub umbrela companiei de IT StarTech Team, unul dintre principalii funrizori de servicii complete și soluții integrate IT din România. Pentru mai multe informații despre StarTech Team, accesați website-ul nostru: www.startechteam.ro.

Leave a comment

Your email address will not be published.