Ambasadori ai evoluției
Pentru că în timp am reușit să formăm un număr de 1700 de specialiști în domeniul IT, la a căror evoluție am fost martori în ultimii ani, ne dorim să împărtășim cu voi poveștile lor unice, ce au ca numitor comun faptul că drumul lor a început în același loc: StarTech Academy.
StarTech Academy își propune să formeze adevărați specialiști în IT prin cursurile pe care le desfășoară, prin parteneriatul educațional cu CompTIA. Pentru cei care sunt proaspăt veniți alături de noi, StarTech Academy este o școală de IT din România ce formează întregi generații de experți, iar CompTIA este o asociație specializată în cursuri și certificări IT. Companii precum Microsoft, Cisco, Novell și HP recunosc certificările eliberate de CompTIA, așadar, acestea sunt considerate standardul industrial al carierelor în IT.
Cursul IT Fundamentals+ este oferit gratuit și se desfășoară lunar, in format remote, având un rol introductiv pentru juniorii care doresc să își dezvolte o înțelegere mai amplă asupra noțiunilor bazale sau doresc să exploreze și să decidă dacă o carieră în IT este cu adevărat potrivită pentru ei.
Interesant de urmărit este modul în care cursanții noștri din anii precedenți au evoluat în cadrul StarTech Team, întrucât încă de la început am corelat activitatea de învățare din StarTech Academy cu cea de lucru din cadrul companiei, oferind juniorilor o oportunitate de a se dezvolta profesional, având o continuitate și un context în care să practice ceea ce au aprofundat din punct de vedere teoretic.
Oriana E.
”De când am terminat cursul CompTIA ITF+ și am fost angajată oficial, nu a fost zi în care să nu apară ceva necunoscut, să nu fie situații în care să trebuiască să învăț ceva nou, lucru care mi-a oferit ocazia să cresc pe plan profesional. În StarTech Academy am avut o experiență foarte interesantă, pentru că timp de o lună am studiat ceea ce îmi place cel mai mult să fac: IT-ul. Eu îmi doream enorm să continui să lucrez în domeniu, pentru că deja aveam experiență tehnică și simțeam că este tot ce îmi doresc să fac. Aici am fost întâmpinată cu încredere și răbdare și așa am reușit să avansez, mediul fiind un factor foarte important pentru mine.
În prezent, cel mai mult îmi place să îi învăț pe alții ceea ce știu, în timp ce și eu învăț în permanență lucruri noi de la ei. Există o reciprocitate care mă face să mă simt de parcă sunt omul potrivit la locul potrivit, iar acest sentiment este unul dintre cele mai frumoase pe care le poți avea pe plan profesional. Bineînțeles, mai este și satisfacția rezolvării unei probleme care inițial părea imposibil de rezolvat. Cred că orice om care are o pasiune pentru IT o să înțeleagă la ce mă refer.
Am prins echipa în mai multe stadii de tranziție și am observat evoluția acesteia pe parcurs. Toate etapele au fost pline de momente frumoase, dar pot spune că cea mai tare experiență o am de când lucram la sediu și mă aflam în același birou cu încă două departamente: Linux și Windows. Pe lângă faptul că aveam în permanență oameni lângă mine de la care puteam afla lucruri noi și minunate, mai era și curiozitatea mea față de Linux satisfăcută. Să lucrezi în această echipă este o nostalgie interstelară pe care nu o regăsești nicăieri altundeva. Colegii sunt mereu dornici să te ajute, toți suntem o echipă invincibilă de oameni minunați, iar managerii te stimulează să evoluezi, fiind cei mai drăguți profesori pe care nu i-ai avut niciodată la școală deși ți-ai fi dorit. Abia aștept să mai fac un curs și încă un curs și încă un curs și încă un curs… până nu mai rămâne nimic.”
Oriana ne-a povestit ce înseamnă pentru ea experiența StarTech Academy: un loc în care educația, motivația și prietenia se unesc.
Rămâneți pe fază, seria va continua cu multe alte povești unice!