Ambasadori ai evoluției
Pentru că în timp am reușit să formăm un număr de 1700 de specialiști în domeniul IT, la a căror evoluție am fost martori în ultimii ani, ne dorim să împărtășim cu voi poveștile lor unice, ce au ca numitor comun faptul că drumul lor a început în același loc: StarTech Academy.
StarTech Academy își propune să formeze adevărați specialiști în IT prin cursurile pe care le desfășoară, prin parteneriatul educațional cu CompTIA. Pentru cei care sunt proaspăt veniți alături de noi, StarTech Academy este o școală de IT din România ce formează întregi generații de experți, iar CompTIA este o asociație specializată în cursuri și certificări IT. Companii precum Microsoft, Cisco, Novell și HP recunosc certificările eliberate de CompTIA, așadar, acestea sunt considerate standardul industrial al carierelor în IT.
Cursul IT Fundamentals+ este oferit gratuit și se desfășoară lunar, in format remote, având un rol introductiv pentru juniorii care doresc să își dezvolte o înțelegere mai amplă asupra noțiunilor bazale sau doresc să exploreze și să decidă dacă o carieră în IT este cu adevărat potrivită pentru ei.
Interesant de urmărit este modul în care cursanții noștri din anii precedenți au evoluat în cadrul StarTech Team, întrucât încă de la început am corelat activitatea de învățare din StarTech Academy cu cea de lucru din cadrul companiei, oferind juniorilor o oportunitate de a se dezvolta profesional, având o continuitate și un context în care să practice ceea ce au aprofundat din punct de vedere teoretic.
Alexandra P.
„Totul a început de când m-am decis să urmez cursul CompTIA ITF+ în cadrul StarTech Academy. Eram în primul an de facultate, și mi-am propus să încerc ceva nou. În momentul acela, nu îmi era încă foarte clar ce vreau sa fac în viitor, dar în urma experiențelor trăite la curs, mi-am dat seama că o carieră în IT mi s-ar potrivi foarte bine, mai ales că am observat că mă captiva pe măsură ce învățam mai mult.
Cursul CompTIA ITF+ durează 4 săptămâni și este o oportunitate excelentă pentru a îți începe cariera în domeniul IT, reprezentând un start foarte bun atât pentru mine, cât și pentru mulți dintre colegii mei. Am învățat o mulțime de lucruri folositoare din mai multe arii ale IT-ului, de la ce putem utiliza la lucru, până la informații tehnice interesante pe care să le folosim pentru noi însine. Aici, trainerul care a susținut cursul, Andrei S., m-a ajutat enorm și cu fiecare ocazie m-a motivat să duc lucrurile până la capăt. După o perioadă mai lungă de aprofundare a noțiunilor, am decis că este momentul să susțin certificarea ITF+.
La vârsta de 19 ani mi-am început călătoria profesională în această echipă frumoasă, fiind primul meu job. Tot ce se întâmplă în jurul meu mă face să îmi doresc să evoluez pe zi ce trece. În prezent, lucrez în departamentul de NOC Monitoring și învăț în fiecare zi câte ceva nou. Am ajuns să lucrez înconjurată de oameni unici, într-un mediu de lucru foarte plăcut. Mi-a fost destul de greu la început să mă acomodez, însă colegii mei m-au susținut și m-au ajutat mereu când am avut nevoie, făcând ca totul să fie mai ușor.
Aș vrea sa îmi închei povestea cu un sfat: dacă vrei sa realizezi ceva, obligatoriu trebuie să ieși din zona de confort.”
Alexandra ne-a vorbit despre ce reprezintă pentru ea experiența StarTech Academy și modul în care a reușit să își găsească vocația prin practică. Călătoria sa, care a început la vârsta de doar 19 ani, ne inspiră să lucrăm pentru ceea ce ne dorim și să avem încredere în propriul proces evolutiv.
Rămâneți pe fază, seria va continua cu multe alte povești unice!