ITF+ iulie 2022

Partea II

Andreea

„Acum că ai terminat cursul acesta, care a fost destul de intens, putem spune, și de lungă durată, ne poți vorbi despre cum a fost experiența ta?”

  „Pentru mine a fost o experiență frumoasă și consider că am acumulat foarte multe informații, din acest curs. Am apreciat foarte mult că trainerul nostru, Andrei s-a implicat foarte mult și a încercat să ne facă și pe noi să ne apropiem. Ne-a oferit soluții ce ne ajută în viața cotidiană și ne-a încurajat să comunicăm. De asemenea, ne-a oferit materiale care ne ajută să învățăm mai bine și a avut rabdare cu noi.”

„Te simți pregătită pentru mai departe sau simți că mai ai de lucrat?”

 „Simt că trebuie să mai reiau ce am facut la curs. Am primit o cantitate mare de informații într-un timp foarte scurt și, de asemenea, am avut situația cu munca.”

„Tu lucrai, din ce am ințeles?”

  „Da, la 8 ore.”

 „Și de la cât începeai?”

 „De la 7 pana la 9 faceam 2 ore la job. De la 9 la 14 intram la curs, iar de la 14 până la 20, intram din nou la muncă.”

 „Înseamna că ți-a plăcut foarte mult, dacă te-ai ținut de treabă.”

„Da, chiar mi-a plăcut. Mi-am dorit de foarte mult timp un internship și cu ocazia asta îți multumesc că mi-ai oferit această șansă.”

  „Te voi prezenta drept exemplu viitorilor cursanți, deoarece nivelul tău de dedicare și de muncă este fantastic. Ținând cont că te-ai dedicat mult și ai studiat atent cele discutate, care a fost partea ta preferată?”

  „Cel mai mult mă atrage securitatea.”

   „Ce anume ți-a plăcut la Security?”

 „Faptul că Andrei ne-a învățat cum putem să ne protejăm dizpozitivele personale, în viata de zi cu zi, și ne-a prezentat riscurile la care ne putem expune și de care nu ne dăm seama.”

 „Presupun că acum vezi lumea online-ului mult mai diferită.”

„Da, păi, înainte de curs, eu nu aveam nici anti-virusul instalat.”

 „Crezi că acest curs te-a format într-un fel pentru a avea un parcurs mult mai ușor, în acest domeniu?”

„În primul rând, a fost foarte multă disciplină. Andrei nu a tratat cursul cu superficialitate și chiar s-a asigurat că am înțeles, iar dacă nu, s-a oferit să ne explice suplimentar.”

„Ok, îți multumesc foarte mult pentru că ai participat la discuție și ai ales să împărtășești cu noi modul în care a decurs ITF+, din perspectiva ta și ne bucurăm foarte mult pentru reușitele tale. Mult succes!”  

„Mulțumesc mult pentru invitație și pentru oportunitate și mult succes și vouă!”

Dorin

„Bună, Dorin, ce faci?”

„Bună, bine, sunt fericit că putem vorbi despre curs, mai ales că am rămas cu ceva de aici.”

„Spune-mi cum a fost pentru tine toată experiența.”

„Mie chiar mi-a plăcut, pe lângă faptul că am învățat chestii teoretice pe care nu le știam,  am învățat si lucruri practice. Spre exemplu, cum sa acționez în anumite situații și cum să gestionez anumite probleme. Deci, în concluzie, mi-a plăcut foarte mult cursul ITF+, pentru că informațiile pe care le-am învățat pot fi aplicate practic. A trecut foarte repede, nici nu am simțit cum a trecut luna aceasta și îi recomand oricui are șansa să fie admis la StarTech Academy, să se dedice si sa o ducă până la capăt. Nu ai cum sa regreți.”

„Într-adevăr, este un curs ce chiar te integrează în noțiunile fundamentale. De aceea are și recunoaștere internațională și de aceea Andrei încearcă să modifice cursul pe înțelesul tuturor. Fiecare cursant are capacitatea sa proprie de a înțelege informațiile primite.”

„Andrei s-a implicat cu fiecare dintre noi, a luat mai multe metode la rând pentru fiecare ca sa vadă cum putem înțelege mai ușor. Este puțin cam dur, dar, până la urmă, asta este realitatea. Nimeni nu te perie și nu se poartă cu tine cu mănuși. Dar mie chiar mi-a plăcut, am reținut lucruri noi si am o bază de pe care să plec, sa mă dezvolt.”

„Într-adevăr, tocmai de aceea sunt atât de folosite peste tot. Sunt curioasă cum a început pentru tine toată dorința de a te dezvolta în domeniul acesta?”

„Eram în facultate și undeva prin anul III am avut dorința de a învăța cum se face un site web. Și eu am început cu HTML, mă rog, și restul tehnologiilor aferente. A fost, practic, o pasiune și un hobby și d-abia acum de curând am decis că e ceva ce vreau sa fac pentru următorii ani și să devină cariera mea. Am încercat multe chestii până acum și nu s-a legat nimic de mine. Nu mi-a plăcut, m-am plictisit. Chiar dacă, IT-ul a fost doar un hobby, niciodată nu m-am plictisit. Mereu m-a provocat să învăț lucruri noi, cum funcționează diferite tehnologi. Vezi cum funcționează una și alta și le pui cap la cap ca la un puzzle. Cam așa a plecat totul, dintr-un hobby până am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că asta vreau să fac.”

”Iți mulțumesc mult pentru feedback. Mă bucur că ți-a plăcut cursul și că îl consideri important pentru tine. Iți urez mult succes și sper să continui cu pasiunea ta” ”Și eu vă mulțumesc pentru șansa de a participa la această academie și sper că experiența mea îi va ajuta pe viitori cursanți să decidă să participe la curs și să finalizeze cu bine.”

Andrei

„În primul rând, aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine această experiență?”

„A fost o experiență nouă, mi-a plăcut, dar sincer, mai am nevoie de timp să reiau, deoarece e foarte multă informație într-un timp foarte scurt. Mai ales pentru cei care nu au treabă cu acest domeniu.”

„Presupun că te-ai chinuit puțin?”

„Chiar da, deși aveam o mică experiență în treaba asta.”

„Ce ai făcut până acum, pe partea de IT?”

„Păi, ce am făcut eu personal, acasă, pe partea asta a fost să demontez calculatoare, să instalez windows-uri, am mai schimbat componente și puțin pe parte de software la locul de muncă.”

„Într-adevăr, este foarte multă informație deoarece cursul este făcut să te introducă în mai multe laturi ale IT-ului. Nu se concentrează pe ceva specific, are puțin din toate. Din punctul meu de vedere, este un curs foarte intens.”

„Sunt de acord. Sunt mulți oameni care vor să incerce ceva nou si ajung la concluzia că ori nu le place ori că e foarte greu pentru ei și că îi depășește.”

„Păi, problema principală este că foarte mulți nu iau în serios domeniul IT. Se gândesc că este ușor și că pot ajunge la salarii mari peste noapte. Consider că și PR-ul general este de așa natură. Noi încercăm să accentuăm faptul că nu este chiar așa de ușor pe cât pare și că necesită muncă și timp.”

„Da, corect.”

„Din câte am înteles, tu ai avut o experiență anterioară în acest domeniu. Cum ți-ai dat seama că te pasionează IT-ul și că ai vrea să continui pe partea aceasta?”

„De când eram mic, de la vârsta de 5 ani, stăteam pe lângă copiii mai mari care aveau calculatoare și mă fascinau. Până la urmă, mi-au luat și ai mei un calculator și am început să mă joc. Se mai strica și încercam să îl repar, să umblu în el. Și așa a devenit o pasiune și cu timpul, fiind singurul din zona mea care se mai pricepea puțin la calculatoare, mă mai chemau oamenii să-i ajut, să le zic ce probleme aveau sau să le instalez windows-ul. Și chiar m-a atras, mai ales că în perioada aceea era ceva wow pentru mine.”

„Ținând cont că ai mai lucrat în domeniu și că ai absolvit acest curs, ce ți-a plăcut cel mai mult?”

„Cel mai mult mi-a plăcut partea de hardware. Asta mi-a plăcut si înainte. Și partea cu windows-ul, pentru că eram curios de anumite chestii, securitatea a fost pe locul 3. Partea de networking pot spune că m-a intrigat deoarece a fost mai complexă decât restul.”

„Super, te-au pasionat mai multe, deci este posibil să te dezvolți în mai multe direcții. Îți mulțumesc mult pentru că ai acceptat să te întâlnești cu mine ca să discutăm despre experiența avută în StarTech Academy, mult succes!”

”Mulțumesc și eu! O zi bună.”


În concluzie, luna iulie a fost productivă pentru cursanții StarTech Academy, care au descoperit lucruri noi, au învățat noțiuni teoretice pe care le pot practica, lucru care le-a plăcut cel mai mult, au aprofundat partea care le-a ridicat dificultăți dar care i-a și intrigat: networking-ul și acum așteaptă încrezători să descopere oportunități noi de dezvoltare! Înscrie-te și tu pentru următoarea sesiune și învață IT alături de noi.

Leave a comment

Your email address will not be published.